Și anul acesta, locuitorii din Șag se pregătesc să intre în atmosfera sărbătorilor. Iar pentru ca decorul să fie unul de poveste, comuna îmbracă straie de sărbătoare. În curând se va deschide Târgul de Crăciun din vecinătatea Căminului Cultural, iar cu mic, cu mare, toți șăgenii sunt invitați să participe, și de data aceasta, la împodobitul brazilor. Cei 2 brazi își vor aștepta podoabele și anul acesta, unul în interiorul Căminului, iar celălalt în Parcul Central, lângă Monumentul Eroilor, din vecinătatea Căminului Cultural.